puncture corsair.

tot sentimentul ăsta
se duce şnur
către creier,
e mare nevoie acolo
măcar de un cusur.

aşa simt acum,
normal,
dar am să fiu consecvent
şi am să mă opresc din simţit
cât pot de urgent.

cărţi de când eram mic.

am ajuns la concluzia nasoală că adevăratul chef de citit a ţinut până la sfârşitul liceului.

dar asta-i mai puţin important. acum vreo săptămână, felix şi cu mine am dat o fugă până la piteşti. pe drum înapoi, să n-adormim, vorbeam de ce citeam când eram mici. şi iată o altă chestie care mi-a rămas în cap, şi iată şi de ce există postul ăsta.

mai jos e o părticică din cărţile pe care le-am avut (pe unele încă le am); coperţile sunt întocmai alea. le-am pus amestecate, nu le-am ordonat pe perioade. sunt de dinainte să merg la şcoală şi până-n liceu. (imaginile-s găsite pe okazii.ro, lucrurigratis.ro, magazinul-de-carte.ro, librarie-online.ro şi latrecut.ro - cu ocazia asta am descoperit că-s o grămadă de site-uri nostalgice, ceva de speriat.)

asta-i cartea datorită căreia am vrut să mă fac botanist.

de la asta am vrut să mă mut în tundră şi taiga.

aici am auzit prima dată de cid şi de nibelungi.

aici am vrut să fiu stăpânitorul fiarelor.

cartea asta te trece prin istoria medicinei. destul de mişto, pentru un copil.
aici am vrut să mă fac doctor.

aici am auzit prima dată de cronos, şi mi s-a părut foarte suprarealist.
ca toată cartea, de altfel.

aici, pe lângă mowgli & co., i-am iubit pe rikki-tikki şi pe kotick.
şi am vrut să plec în india.

aici mă lovea dorul de plecat la bunici.

aici mi s-a făcut prima dată groază de circ.

eram la bunici. după ce-am citit cartea asta, m-am dus în fundul grădinii şi m-am apucat să sap un lac.
aveam vreo cinci sau şase ani.

aici m-au enervat unele personaje, prea erau tâmpite.

aici am învăţat poezia asta pe de rost. coperta este exact ca în satul bunicilor, iarna.
încă-mi sună-n cap versurile când ajung să mă plimb pe zăpadă, pe acolo.

aici am prins eu gustul poveştilor noastre.
chiar şi cu legendele olimpului cu nume stâlcite şi romane.

aici mi-am dat seama că rudyard kipling e cam prea tare.

aici am văzut eu cum stă treaba cu hera, de care-mi spunea cami în faţa blocului, şi-o contraziceam.
eu ştiam de junona, că-l citisem pe ispirescu.

aici mi s-a făcut frică de papagali. şi abia aşteptam să ajung la nişte poveşti preferate.

aici m-am îndrăgostit de fiecare cuvânt din carte.

aici citeam cartea de la un cap la altul, după care mă uitam la copertă şi vedeam cam toate personajele.

aici m-am sufocat de râs. cu aplauze.

aici am blestemat la sfârşitul cărţii.

aici deja pricepeam mai multe chestii.
oricum, de departe, varianta mea preferată de "robin hood".

tot de la editura albatros am citit, în ediţie de lux, cei trei muşchetari, după douăzeci de ani şi vicontele de bragelonne. n-am găsit poze cu ele. şi-am mai citit şi integrala cavalerilor, de ioan dan. nu-mi aduc aminte de coperţi.

şi-ar mai fi multe. vikingii, de frans t. bengtsson, în ţara diavolului, de karl may, nuvelele lui cehov şi gorki, moş goriot al lui balzac.. dar deja intru-n alea mai serioase, de care m-am apropiat doar în gimnaziu şi liceu, şi nu e cazul. azi citesc la fel de fericit ca la opt ani trei zile anapoda, grădina bunicului sau din marile legende ale lumii. sau pe oricare alta de mai sus.

.. şi mai sunt două pe care nu le găsesc.

era una cu o poveste despre un băiat care, la un moment dat, umbla pe fundul mării, prin pădurea sargaselor, sau ceva de genul ăsta. şi era cu ilustraţii mai ciudate, una era cu o vrăjitoare care stătea pe un acoperiş, la asfinţit, şi avea părul de parcă era făcut din nuiele strâmbe şi uscate. mi-era cam frică de desenul ăla. nu mai ştiu cum se numeşte cartea şi nici cine-a scris-o. ş-o vreau.

şi mai era o versiune cartonată, mare, cu ilustraţii, de poezii de-ale lui coşbuc. (îmi place coşbuc. şi topîrceanu. şi alecsandri.) acolo erau lordul john, noi vrem pământ, el zorab etc., nu-i pe nicăieri.

mda.

să vedeţi voi următorul post.

oricum, în pauzele dintre filme, lucrez.

nu-mi plac oamenii. nu-mi place să ies în oraş.
prefer să plec undeva. sau să stau în casă şi să mă uit la filme.

gata introducerea.

mai nou, am intrat în febra filmelor cu superheroes.

am văzut x-men origins: wolverine, iron man 1, iron man 2, captain america - the first avenger.
am dat jos thor, hellboy, hellboy 2 - the golden army.
urmează să dau jos daredevil, bat.. oh, fuck.

.. mănânc ceva şi m-apuc de lucru.

p.s. the adventures of sharkboy and lavagirl in 3d - seriously?

advertorial electoral.

desigur, sunt mici scăpări, detalii care nu (mai) corespund etc., dar mesajul este clar.

nobody really changes.

încă mai cred că divertişii, aşa cum erau atunci, sunt cei mai buni din românia. la ani-lumină în faţa următorilor, oricine-ar fi ei.

rule #30: there are no girls on the internet.

update: time's up. see the p.s. for more information.

cu ceva timp în urmă aveam o plăcere sadică să mă joc cu tot felul de oameni care îşi asumau identităţi false pe internet. am vorbit câteva luni bune cu o tipă din grupa mea de facultate care era alexandra, studentă la medicină în cluj, şi care chiar reuşea să fie amuzantă, ba, câteodată, mai avea şi urme de credibilitate. am pălăvrăgit despre câte-n lună şi în stele cu oameni din străinătate, mitomani veritabili. everybody lies. (a propos de asta: nu chiar demult, am tras o minunată farsă online în tandem cu altcineva unui om care, pur şi simplu, nu se poate abţine din aflat detalii despre mine. şi l-am făcut fericit: prin acel altcineva, i-au fost date detalii cât să nu poată duce. şi pariez că le-a mai înflorit şi el, o tură, la repovestire. şi tot aşa. în sfârşit, glumiţe tâmpite, de trecerea timpului.)

dar eu n-am avut chestia asta cu înşelatul identităţii. demult, îmi ascundeam numele real sub Cougar_AT (aşa fusesem sfătuit, rookie fiind, aşa am făcut), dar, dacă ne cunoşteam online, apoi ne întâlneam faţă-n faţă şi dădeai o dată noroc cu mine, eu eram andi. tot timpul. nu mă dădeam drept altă persoană.

de ce m-am trezit să scriu de-astea?

azi am descoperit că nu merită să întreţii o conversaţie pe internet cu o persoană despre care ţi-ai dat seama că are o identitate falsă din primele trei replici. sau, cel puţin, nu când eşti atent pe jumătate, dezinteresat şi plictisit. şi nu când ştii oameni adevăraţi, interesanţi şi amuzanţi. cronologic, lucrurile stau aşa: sunt interpelat abrupt pe facebook. după primele fraze, mă buşeşte râsul. i play along, i throw very small bones. pe parcurs, mă plictisesc. închei în coadă de peşte, mă duc să-mi văd de treabă. la scurtă vreme după, gândindu-mă la toată chestia asta, îmi dau seama că plictiseala n-a plecat, ba a mai venit şi-o umbră de sictir. şi trimit un mesaj de "jbye", fără să-i spun omului că ştiu că e fake. dar sictirul a devenit, ca de obicei, suveran. aşa că e cazul să-l dau aici, cu tot cu vileagul.

and this is all because i grew bored. e tare uşor, chiar şi pe facebook, să-ţi dai seama cine e în spatele unui cont fals, sau măcar că e fals (this is a patch for dim-witted characters). no hacking, no nothing, merely observing the obvious. aşa că..

.. ba nu. am o idee mai bună. să nu mă mai plictisesc chiar aşa.

i want to play a game.

relax, nobody's going to die, yet. it's so simple, a mouse could do it while fencing off a cat with the cat's own whiskers.

i chose (only) four facebook accounts, in a strictly alphabetical order, as they appear on facebook, regardless of first name or surname juxtaposition.

• Alin Lazarescu
• Anileda Dragomir
• Chiran Eugen
• Georgiana Patraru

what you must do is respond to these ridiculously not difficult questions:

• are they real or fake? why?
• how many real persons are behind these accounts? why?
• which account was used to contact me? why?

remember: all you have to do is use your basic observation powers, namely, your eyesight. it's really easy. really. too easy. easier than a two-piece puzzle. show me as much evidence as possible, just for the fun of it.

p.s. yes, of course the game has a time limit, those accounts could very well be deleted in a short while after i press "publish".